Scurt Istoric
Asociația Bihor West Professional a luat ființă în anul 2018 ca o necesitate de a implementa în județul Bihor sistemul profesional dual pe modelul german Kronstadt. Inițiativa acestui partneriat a venit din partea instituțiilor publice locale, a școlilor ce doreau să dezvolte acest model de succes aplicat prima dată în Brașov și desigur din partea companiilor ce duc lipsă de personal calificat, și mai ales doresc să accentueze aceste perspective de a avea personal calificat pentru viitorul apropiat și mediu.
DESPRE NOI
Vezi Parteneri
DELWER.eu
DRUMURI ORASENESTI S.A.
Proiect european POCU Cod 133025
Dezvoltarea sistemului de educație și formare profesională nu se poate realiza fără implicarea activă a angajatorilor pornind de la etapa identificării nevoilor de formare, a promovării acestora în rândul elevilor, a participării la instruirea practică a elevilor, în evaluare și certificare, iar consolidarea parteneriatelor angajatorilor cu școlile din învățământul profesional și tehnic reprezintă o cerință esențială pentru creșterea calității și relevanței învățării la locul de muncă.
Membri și conducere
Cele cinci companii care au fost membri fondatori ori ulterior s-au alăturat organizației au câte un reprezentant în structurile de conducere ale Bihor West Professional, adică în Adunarea Generală și în Consiliul Director al Asocieției.
Vezi Membri